Autoritățile din Grecia au anunțat că renunță la certificatul verde pe durata sezonului estival. Cei care călătoresc în Grecia nu mai trebuie să prezinte documente care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.
Comisia Europeană a propus, joi, prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a regulamentului privind certificatul digital COVID al UE.
Cehii nu vor mai fi nevoiți să prezinte certificatele de vaccinare la intrarea în restaurante sau pentru a participa la evenimente culturale și sportive începând de săptămâna viitoare, în pofida creșterii cazurilor de COVID-19, a anunțat premierul ceh Petr Fiala, relatează AFP.
Guvernul italian, confruntat cu o creștere a contaminărilor din cauza variantei Omicron, a decis să solicite certificatul de vaccinare în mijloacele de transport, hoteluri, terase ale restaurantelor, târguri și congrese, piscine și săli de sport, informează AFP.
Uniunea Europeană va recomanda ca vaccinarea împotriva Covid-19 să ofere celor inoculați dreptul de a călători în UE pe o perioadă limitată, de 9 luni. UE va propune, totodată, acordarea de prioritate călătorilor vaccinați, potrivit unui document consultat de Bloomberg.
Suedia introduce, în premieră, certificatul de vaccinare pentru accesul la anumite evenimente, a anunțat guvernul. Măsura va intra în vigoare la 1 decembrie și vizează evenimentele la care participă mai mult de 100 de persoane, potrivit AFP.
Guvernul român vrea să înceapă vaccinarea anti-COVID a copiilor sub 12 ani și își propune pentru anul 2022 un obiect de acoperire vaccinală de 20% la această categorie de vârstă, de 5-11 ani, ceea ce înseamnă peste 275.000 de persoane vaccinate dintr-un total de 1,37 milioane, potrivit unui document guvernamental, în care este menționat și "gradul crescut de reticență" al părinților.
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a anunțat reintroducerea, după aproape două luni fără restricții, a certificatului de vaccinare ca urmare a creșterii puternice a numărului de cazuri de COVID-19, transmite AFP.
Sindicatul Europol anunță că polițiștii de ordine publică nu pot verifica certificatele verzi ale persoanelor, neavând în dotare telefoane de serviciu sau tablete cu sistem de operare Android. În plus, sindicaliștii atrag atenția că administratorii diferitelor localuri nu au calitate de operatori de date cu caracter personal și acuză Guvernul de populism.
Clienții cafenelelor olandeze nu trebuie să prezinte un certificat de vaccinare atunci când savurează o băutură sau iau masa pe terasă, dar în curând vor fi nevoiți să facă dovada unui astfel de document pentru a putea avea acces la toaletă, conform unui anunț făcut de ministrul sănătății, informează AFP.
Guvernul a aprobat vineri noile măsuri pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară, respectiv obligația utilizării certificatului verde pentru o serie de activității în cazul unei incidențe a cazurilor de Covid-19, cumulată la 14 zile, mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus Guvernului, în contextul creșterii cazurilor de Covid-19, introducerea obligativității certificatului verde, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000, pentru accesul în restaurante, la spectacole, cinematografe, nunți și botezuri. De asemenea, în astfel de cazuri, firmele ar putea funcționa la capacitate redusă, iar între anumite ore doar persoanele vaccinate ar putea avea acces în anumite localuri.
Federația Sanitas respinge proiectul de OUG care prevede că angajații din asistența socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală, afirmând că acesta "obligă doar angajații din asistența socială să se testeze pe cheltuiala proprie" și "discriminează o categorie de salariați deja profund afectată de nenumărate inechități".
Guvernul nu va mai dispune închiderea activităților economice la o rată de infectare de peste 3 la mie, dar va impune utilizarea certificatului verde în acest caz. Astfel, după acest prag de incidență, accesul în restaurante va fi permis doar pe baza certificatului verde, care să facă dovada vaccinării, testului negativ de coronavirus sau trecerii prin această boală, a anunțat premierul Cîțu.
Google lucrează la o modalitate prin care posesorii smartphone-urilor cu Android să poată stoca o versiune digitală a certificatelor de vaccinare împotriva COVID.
Certificatul verde de vaccinare, lansat pe 1 iulie la nivel european, va putea fi utilizat de la această dată și de către români pentru a călători în spațiul comunitar, a dat asigurări premierul Cîțu.
Accesul în spațiile publice din Abu Dhabi, precum supermarketuri, restaurante și plaje, va fi permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus sau pentru cele care prezintă un test recent PCR cu rezultat negativ, au anunțat reprezentanții acestui emirat din Golful Persic, informează AFP.
Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condițiile pandemiei și care încă face obiectul negocierilor politice în cadrul UE, a intrat într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operațional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunțat Comisia Europeană, relatează AFP.
Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a declarat că se așteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet și reglementările care-l însoțesc să intre vigoare la sfârșitul aceleiași luni, odată cu începerea sezonului estival, relatează agențiile AFP și EFE.
Guvernul austriac a anunțat că în următoarele zile va aproba procedurile necesare pentru a începe introducerea din aprilie a unui certificat digital de vaccinare prin care se dorește facilitarea deplasării în întreaga Uniune Europeană (UE), relatează EFE.
Premierul Florin Cîțu a declarat că nu este de acord cu introducerea unui certificat de vaccinare pentru cei cărora li s-au administrat deja dozele de ser împotriva COVID-19 și a subliniat că persoanele care s-au vaccinat au deja o adeverință în acest sens.